tabara Valea Screzii

Tabăra din Valea Screzii

Suntem o comunitate de peste 250 de suflete, mame singure și copii, copii defavorizați, persoane cu dizabilități, victime ale violenței domestice și vârstnici abandonați. Trăim într-un peisaj de poveste, în pitorescul sat Valea Screzii, în casele oferite de Asociația Pro Vita. Casele noastre sunt mângâiate de soare și vegheate de frumoasa Biserică din deal.

Avem o fermă de animale cu găini, vaci, măgari, chiar și ponei, care ne ocupă tot timpul și cultivăm propriile fructe și legume. Am învățat să ne ajutăm unii pe alții, să ne înțelegem, să ne acceptăm și să ne unim în credință.

Am ajuns aici, pentru că viața nu ne-a oferit posibilități să avem propriile case sau condiții de trai decente, pentru că nu ne putem îngriji singuri sau pentru că mediul, în care trăiam înainte, ne făcea mai mult rău decât bine.

Aici avem cam tot ce ne trebuie pentru a trăi simplu: case mobilate și dotate, hrană, haine, o bibliotecă cu spațiu pentru studiu, o bucătărie și o sală mare de mese, loc de joacă, jucării, biciclete, acces la Wi-Fi și multe altele.

tabara Valea Screzii

Suntem oameni ca toți ceilalți, avem nevoi, dorințe și vise. Ne dorim să nu mai purtăm grija zilei de mâine, să avem suficiente lemne pentru încălzire, să avem locuri de muncă stabile, să ne manifestăm talentele, să mergem la cinema, să călătorim, să studiem, să devenim independenți și să contribuim și noi la bunăstarea generațiilor viitoare.

Primim ajutor din partea unor oameni buni și a unor companii generoase, care au înțeles să acopere nevoile noastre de bază. Unii dintre ei ne-au devenit prieteni pe viață. Am observat că oamenii care vin pe aici, prind atât drag de noi și de locul acesta, încât se reîntorc frecvent, pentru a se încarca cu voia noastră bună.

Formular de contact